Gigi Becali (65 de ani) e aproape să îl transfere pe Baba Alhassan (23 de ani), deşi public a negat interesul pentru mijlocaşul lui Hermannstadt.
Chiar dacă s-a înțeles cu Hermannstadt pentru transferul lui Baba Alhassan, patronul FCSB ar fi ales această strategie pentru a „adormi” concurența lui Dan Şucu, rivalul de la Rapid care îl vrea şi el pe fotbalist.
Sursele ProSport susțin că Gigi Becali le-a oferit celor de la Hermannstadt 700.000 de euro pentru a-l transfera în această iarnă pe Baba Alhassan, jucătorul cu două goluri înscrise în 18 meciuri jucate în sezonul actual pentru gruparea din Sibiu.
Mai mult, latifundiarul din Pipera a decis să îi ofere lui Baba Alhassan un salariu similar cu cel pe care și Luis Phelipe, jucătorul cumpărat de la Poli Iași, îl are la vicecampioana României. Astfel, mijlocașul central de la Hermannstadt ar urma să primească 10.000 de euro pe lună de la finanțatorul formației roș-albastre.
Contractul pe care Baba Alhassan urmează să îl semneze cu vicecampioana României este valabil doi an, însă fotbalistul în vârstă de 23 de ani a primit şi promisiunea unei renegocieri ulterioare.
Becali nu a vrut să pluseze când a auzit că şi Şucu îl vrea. Argumentul: Baba Alhassan a părut destul de lent în ultimele meciuri, iar sfătuitorii patronului nu au fost încântați de acest fapt. Un detaliu l-a convins însă pe miliardar.
Travaliul extraordinar pe care îl are mijlocaşul. „Acoperă tot terenul, e prezent peste tot”, a fost concluzia celor de la FCSB. Şi aşa FCSB e tot mai aproape de o altă achiziție de lux din Superliga.
Cotat de site-urile de specialitate la 750.000 de euro, Baba Alhassan a ajuns la Hermannstadt pe 7 octombrie 2020 și a semnat cu formația din Sibiu un contract valabil până în vara lui 2024.
Fotbalistul din Ghana în vârstă de 23 de ani a adunat 105 meciuri în tricoul formației Hermannstadt, a dat 17 goluri și a oferit 4 pase decisiv. Înainte să ajungă în România, Baba Alhassan a jucat pentru Real Valladolid Promesas.
Nu am mai discutat pe această temă, a transferului lui Alhassan. Orice discuție o vom purta după meciul de mâine, pentru că trebuie să ne concentrăm pe această partidă. Sunt discuții cu ambele echipe, atât FCSB cât și Rapid, că asta e realitatea. Dar nu s-a mai vorbit nimic”, a declarat Dani Coman pentru Iamsport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER